| |
A Corsica, sarà una o fatta à fetti ? Basta ch'elli caschinu i scogli nantu à u stradoni sottu à Vizzavona, è Corsica ùn ci ni hè più. Ci ni semu avvisti cù dui ghjorni senza francà i monti, prima di pudè circulà nantu à una sola via cù un focu rossu. Hè quistu un fattu rarissimu, hè vera. Ma ci ni avvidimu dinò bellu spessu in cundizioni chì iccissiunali po ùn sò, solu par calchì ora, ci voli à ricunnoscia la : s'ellu neva è ch'ellu ci hè un carru à meza strada ; s'elli si scontranu dui camiò di quilli grossi in Venacu o in Vivariu è chì nisunu pò passà ; s'ella ci hè a piena in Casamozza o in u Ponte à a Leccia, eccetera. Certi volti ci ponu essa ancu trè prubulemi di quisti in una sittimana. Veni à dì chì a Corsica ci hè da dumandà si s'ella hè una isula, o s'ella hè, cum'ellu si dici cù una formula puetica in un altru cuntestu, un arcipelacu di parechji valli ch'un nulla basta à spiccà li.
Di regula, parlendu di i trasporti pà a Corsica, è si ni parla assai, si tratta di i leii di l'isula cù u fora, veni à dì marittimi è aerei. Ma ùn ci voli à scurdà si di i trasporti interni, chì a so bella sputichezza l'anu : ùn anu varuna sumiglianza cù a situazioni in tuttu u restu di l'Auropa : vanu pianu pianu, è micca solu u trasportu par istrada o solu quillu pà u trenu, vanu pianu pianu tramindui, unu ùn pò succorra à l'altru. Noialtri Corsi in l'upinioni di l'altri passemu par ghjenti senza pacenza, chì si lagna subitu di u minimu affari chì ùn và. Ma eccu almenu un duminiu chì a nostra pacenza miritariamu ch'ella fussi ricunnisciuta. U trenu, puri cù i migluramenti intarvinuti da pocu, metti sempri trè ori è mezu par fà i 150 chm trà Aiacciu è Bastia, veni à dì 42 chilometri à l'ora. U TGV metti dui ori par fà i 500 da Parighji à Liò. È ricurdemu ci chì dopu a siconda guerra mundiali, si parlava di caccià u trenu, è cù a vendita di i so tarreni di migliurà i stradi. Ancu assai ch'ella si hè upposta a ghjenti à issu prughjettu, chì forsa u trenu ùn l'avariamu più avutu, è i stradoni rifatti l'aspittariamu sempri avà.
I nostri stradoni principali, da Aiacciu à Bastia o da Bastia à Bunifaziu, saranu i soli di issa impurtanza in Auropa chì ùn abbiinu cà dui vii pà a parti più longa di u so parcorsu. S'assumiglianu di più à i stradunetti chì vanu da un paisolu à l'altru in Francia o in Italia cà à i stradi maiò. In parechji lochi, sì quillu chì hè davanti devi, o voli, viaghjà à trenta à l'ora, tocca à l'altri tutti à suvità par vinti chilometri, o à pruvà à passà li nanzi pigliendu i risichi. Puri s'ella hè migliurata a qualitai di u disegnu di a strada è quilla di u catramu, si pò dì chì da parechji anni, tempu nantu à i viaghji in vittura ùn si ni vinci micca, posta ch'elli sò crisciuti u trafficu è i limitazioni mentri ch'elli s'accunciavanu un pucarellu i stradi. I soli lochi duv'ella sia da veru più bona a situazioni, sò quilli chì a strada suveta un tracciatu novu, cum'è a Balanina o u pezzu da Corti à Francardu.
Sarà una fatalità ? Quand'omu sunnieghja di un tunellu sottu à Vizzavona, pari un isprupositu par via di a tecnica è à i soldi. Sarà da veru cusì, cunniscendu i mezi tecnichi d'oghji, è sapendu ch'ellu fù scavatu più di centu anni fà cù u zapponi u tunellu di u trenu ? Pruvemu à pinsà for di l'evidenzi falsi, à rifletta à parta si da i bisogni veri di a Corsica : bisognu ecunomicu sì, chì senza trasporti interni ùn ghjova tantu à sviluppà i sterni ; bisognu identitariu dinò, chì un paesi ch'ùn ci si pò circulà di modu asgiatu ùn asisti micca. U danaru chì accorri pari altissimu par via di a nostra miseria di sempri, chì trè soldi ci parinu miraculi. Paragunemu piuttostu cù i spesi fatti altrò, è cù i nicissità di a vita muderna chì noi, citatini corsi, francesi è aurupei, avemu drittu à campà la quant'è l'altri.
| |